Picture 8 Dacă România dorește maximizarea puterii (poporului), își asumă neutralitatea. Orice politician care intră în jocul american anti-rus este un nebun inconștient. Nu doar pentru că puterea armată a forțelor și faptele istorice îți sugerează acest lucru, ci și pentru că orice referendum ar zice-o. Un sondaj de opinie ar fi totuși greu de măsluit ca să arate ce ‘trebuie’ și de aceea nu am văzut vreunul. Din păcate, forțele din spatele mass-mediei sunt capabile să escaladeze în continuare. Dacă este un cuvânt care este potrivit la ceea ce se întâmplă acum, acela este „escaladare” și este evident controlată și trebuie să înceteze. Avem resurse extraordinare ca persoane și nu merită să ni le irosim. Ființele umane de pe toate continentele au ajuns în punctul în care își dau seama că guvernele nu sunt de partea lor, ci de partea complexului industrial militar care le controlează și care și-a propus să reducă drastic populația globului, lucru care se predă în universități. Nu există politician care să nu poată fi cumpărat, de oriunde ar fi el, sau care să nu cadă pradă iluziei de putere nemăsurată. Practic, noi trăim noua ordine mondială și guvernul mondial. Însă nu e un guvern democratic, ci privește majoritatea ca sclavi, cu dispreț. E momentul să ne unim cu mințile clare și optimiste și neumbrite de ură, ci cu siguranța dreptății care este de partea noastră. Noi împotriva lor, cei care otrăvesc planeta și populația cu ură și care cultivă animozitatea prin idolatria competitivității și a mândriei prostești. Ne apropiem de dictatură militară globală. SUA pregătesc și ei un exercițiu imens în țara lor, numit Jade Helm 15 în care simulează răspunsul la invazia rusă prin Mexic (explicit formulată de președintele parlamentului cecen) si prin care urmăresc să dezarmeze populația. Vă reamintesc faptul că în al doilea război mondial rușii și nemții au pornit aliați (pactul Ribbentrop-Molotov), pentru ca ulterior să se caftească, după ce s-au cântărit din priviri. Deși Putin s-a exprimat foarte categoric împotriva noii ordini mondiale, este în avantajul lui si al oligarhilor săi să facă război, de asemenea, pentru că se consideră în superioritate și dorește, ca orice bun patriot, să își extindă influența în timp ce salvează din nou Europa (de fapt, lumea) de naziști. În concluzie, fiți pregătiți ca în scurt timp să o dați pe rații de alimente, controale la tot pasul, sunete de mitraliere pe strada voastră cu clădiri bombardate. Asta dacă nu cumva ieșiti în stradă să cereți neutralitatea și pacea despre care niciun politician nu suflă o vorbă.

Varianta de printat: https://eduardjakneumann.files.wordpress.com/2015/04/neut.pdf

gizaz
My dear Christian friends,
Easter has just passed, it was totally awesome,
Really astonishing euphoric ceremony, grateful for that,
Still, need to ask you this question, fresh in my mind:
If Lord Jesus is the way, truth and the life,
What happens with those who couldn’t have possibly known Him?
What about those who lived before Him?
For those born before Him,
Is it really fair to say that that their life bore no meaning?
Might have Jesus been active before being born,
As stated in John’s gospel, at the beginning it was the Word,
Is He the Word? In all languages? All communication?

Dragii mei prieteni crestini,
Dupa o seara nemaipomenita, pentru care sunt recunoscator,
Inclusiv ceremonia de Paste, pe care am absorbit-o euforic,
Sunt dornic sa va adresez urmatoarea intrebare:
Daca domnul Iisus este calea, adevarul si viata, atunci
Ce se intampla cu cei care nu L-au putut cunoaste,
Cei nascuti inaintea Lui?
Chiar nu puteau avea niciun sens pentru ca Iisus nu existase inca?
Cel mai degraba poti intelege ca Iisus a existat inainte sa se fi nascut,
Asa cum scrie in evanghelia dupa Ioan, la inceput a fost cuvantul,
Hristos este Cuvantul? Din toate limbile Pamantului?
Toata comunicarea lumii?

„De ce sa vrea America pace cu Iranul? Nu este in interesul ei.”
De ce reiau aceasta postare de pe un blog american de economie?
Pentru ca extremismul in declaratii nu este o gluma. Daca un radio israelian are un interviu cu un sef de politie iranian care vrea sa-i rada tara de pe harta, daca un pastor american are dovada vointei divine, daca un scriitor roman vede satana la Kremlin, daca un blogger este plin de ravna pentru interesul tarii sale, deja nu ne mai miram.
Iata insa cum declaratiile oficialilor sunt din ce in ce mai aprinse. Sute de mii deja au armele in mana in Yemen. Armele NATO se indreapta spre Rusia. Avioanele si submarinele rusesti inconjoara Europa. Toata lumea aude zilnic „geopolitica” de 50 de ori.
Interesul american, interesul rusesc, interesul ucrainean, romanesc… toate sunt bolnave. Sunt sinonime cu conflictul.
Daca ar fi sa imi dau viata pentru o cauza, aceasta ar fi pacea.
In 4 aprilie comemoram moartea lui Martin Luther King, luptator pentru drepturi civile si nonviolenta asasinat de catre CIA pentru ca se opunea razboiului din Vietnam.
Haideti sa o facem impreuna.

“Why would USA make peace with Iran? It is not in its interest.”
Why do I repost this from an American economics blog?

Because extremist declarations are not a joke. If an Israeli radio has an interview with an Iranian militia leader which seeks his country’s wipeoff, if an American pastor has proof of divine will, if a Romanian writer sees Satan at the Kremlin, if a blogger defends his country’s interest, it’s not quite surprizing.

Nevertheless, officials are increasingly bullish. There are hundreds of thousands of soldiers fighting in Yemen. NATO weapons are aimed at Russian federation. Russian airplanes and subs are circling western Europe. Everyone hears the word ‘geopolitics’ 50 times each day.

American interest, Russian interest, Ukrainian interest, these are all sick and synonimous with conflict.

If choosing a cause to give my life to, that would be the Peace.
On April the 4th we commemorate Martin Luther King’s death, nonviolent civil rights activist assasinated by the CIA for his stance on the Vietnam war. Let’s do it together.

Basicly, I am on opposite side on this with the ‘law of markets’. While he’s baffled why the war hasn’t started yet, I wish it never will.

My reason is simple: I live in Romania, right near the border with Ukraine. I am not eager to go through an armed conflict.

NATO purports to be purely defensive. Starting war with Russia wasn’t at all part of the deal with Romania when it joined.

There is room for cooperation, as it happened for the last 20 years, Americans and Russians in common manoeuvers.

Peace is our common interest, is it not? The difference is that you don’t have troups manouvering in your hometown. I do.

I reblogged this post to illustrate why peace is so threatened presently. It’s about economics, isn’t it?

I still hope the equilibrium can be achieved by peaceful means.

Law of Markets

There was a time I could understand what is going on in politics. I wouldn’t necessarily agree, but I could follow it. But what has me utterly mystified is the negotiations between the Americans and Iran. And it’s not Obama. He’s a known quantity. It’s everyone else, and the absence of any serious reaction.

Let me begin with this. Here’s a story from yesterday: Poll: Clear majority supports nuclear deal with Iran. Here’s what the survey showed, according to the opening para:

By a nearly 2 to 1 margin, Americans support the notion of striking a deal with Iran that restricts the nation’s nuclear program in exchange for loosening sanctions, a new Washington Post-ABC News poll finds.

If it comes to that, I support a deal that restricts Iran’s nuclear program. But it is the second para of the story that brings clarity to what American really believe:

But…

Vezi articol original 450 de cuvinte mai mult