Luăm țara înapoi și plecăm. Spania sau Grecia?

chhollande

La o lună de la ungere, domnul Iohannis continuă să vorbească despre rolul său prezidențial la timpul viitor.

‘Stop și de la capăt’, pronunțat oricât de apăsat, nu deschide nici măcar un nou paragraf, darămite un capitol.

Victoria electorală a președintelui nu are nicio influență asupra guvernării. Lucru pe care domnia sa îl califică drept ‘normal’.

‘Un alt fel de politică’ pare să se bazeze pe ideea că este cum nu poate fi mai rău și orice schimbare ar fi binevenită. Cu toate acestea, dânsul regretă resemnat că nu se poate încă apuca de treaba pentru care a primit votul.

Dar de ce s-ar grăbi?… Nu pare să fie nimic presant în prezent afară de iluzia schimbării, garantată deja prin prezența tonică a domniei sale.

În privirile admirative ale presei, vajnica luptă pentru corupție a noului președinte face deja scăpați din brațele justiției, prin decizia Înaltei Curți, incompatibilii deveniți neguțători cinstiți prin deturnarea banilor primăriei către propriile firme. Iată o adevărată victorie a democrației și a statului de drept.

Deloc surprinzător, domnul președinte aniversează unirea principatelor române prin propagarea acelorași deziderate vechi de 150 de ani numite ‘modernizare’ și ‘europenizare’.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s