chhollande

La o lună de la ungere, domnul Iohannis continuă să vorbească despre rolul său prezidențial la timpul viitor.

‘Stop și de la capăt’, pronunțat oricât de apăsat, nu deschide nici măcar un nou paragraf, darămite un capitol.

Victoria electorală a președintelui nu are nicio influență asupra guvernării. Lucru pe care domnia sa îl califică drept ‘normal’.

‘Un alt fel de politică’ pare să se bazeze pe ideea că este cum nu poate fi mai rău și orice schimbare ar fi binevenită. Cu toate acestea, dânsul regretă resemnat că nu se poate încă apuca de treaba pentru care a primit votul.

Dar de ce s-ar grăbi?… Nu pare să fie nimic presant în prezent afară de iluzia schimbării, garantată deja prin prezența tonică a domniei sale.

În privirile admirative ale presei, vajnica luptă pentru corupție a noului președinte face deja scăpați din brațele justiției, prin decizia Înaltei Curți, incompatibilii deveniți neguțători cinstiți prin deturnarea banilor primăriei către propriile firme. Iată o adevărată victorie a democrației și a statului de drept.

Deloc surprinzător, domnul președinte aniversează unirea principatelor române prin propagarea acelorași deziderate vechi de 150 de ani numite ‘modernizare’ și ‘europenizare’.

hypocrite
„…este o blasfemie, lucrurile care le prețuiesc cel mai mult, gândirea liberă și libertatea de exprimare, pe care întreaga noastră cultură este fundamentată, au fost pângărite și trebuie să manifestăm. Dacă este ceva sfânt în cultura noastră, este abilitatea de a ne exprima liber și de a gândi liber, fără să ni se zică ce să gândim.” Stephen Fry

Criminalii nu au încălcat dreptul la liberă exprimare al nimănui, ci au încălcat dreptul la viață al jurnaliștilor.

Răspunsul reputatului actor britanic Stephen Fry evidențiază confuzia de neîngăduit a Europei față de drepturile omului.

De ce se deplânge încălcarea dreptului la liberă exprimare? Charlie Hebdo nu au avut nicio piedică în exprimarea liberă, ci dimpotrivă, au atacat foarte mulți politicieni.

Faptul că toată lumea continuă să ‘susțină’ dreptul la liberă exprimare al celor care dispar încălcându-l, și încă în numele civilizației însăși, este un semn al decăderii discursului public în ghearele propagandei.

Dreptul la viață este încălcat zilnic în Europa și peste tot în lume, și adesea chiar în numele civilizației. Solidaritatea cvasiunanimă cu Charlie Hebdo nu poate ascunde sau suplini lipsa de atitudine față de acestea.

Ce împiedică Europa să își manifeste libertatea de expresie? Unde este libertatea sa de gândire? Unde este supremația sa? Adevărata blasfemie astăzi pare să fie dezvăluirea standardelor sale duble față de dreptul la viață, la libertate, la manifestarea religiei…

nuland

Fericiți că și-au luat țara înapoi, românii gânguresc fericiți în brațele harnice și pricepute ale nou-nouțului lor prim-ministru.

Aceasta pentru că Victor Ponta, fostul candidat în campania electorală, este o altă persoană decât Victor Ponta, actualul prim-ministru al României. Este un partener rezonabil, echilibrat și de nădejde al coabitării cu poporul român și mai ales cu noul său președinte.

Dacă vajnica luptă electorală a fost mai degrabă un bal mascat pentru retragerea lui Băsescu, continuarea petrecerii este asigurată de spectacolul disciplinei nemțești care se asigură că nu se schimbă nimica.

La întâlnirea de joi de la Bruxelles, Klaus Iohannis a ținut să remarce că are o poziție identică cu cea a lui Junker în toate subiectele discutate – pentru a recunoaște în fraza următoare că nu este un membru respectat și acceptat în nucleul UE.

Urmărind ascultători explicațiile diverșilor reprezentanți ai autorităților publice, românii continuă să aprofundeze teoretic modalitățile de exploatare a țării lor, să contemple sumele exorbitante după standarde europene pentru servicii sub orice critică și să dea în continuare credit preocupărilor aleșilor de a-și face frauda cât se poate de constituțională.

Secretul pe care toată lumea se face că nu îl cunoaște este că fierul, ponta și oțelul reprezintă rânduiala națională a echivalării bacalaureatului cu o probă zdravănă de plagiat.

Din promisiunile de campanie ale lui Iohannis s-a ales deja praful din ochi: dezideratul nobil al europenizării complete a unei țări europene.

typoExcellence being rare, very few of us can actually be Charlie Hebdo. No fan of theirs can carry the ‘Je suis Charlie’ sign, for it plays their message upside-down into islamofobic propaganda. As faking wannabe-ism became a virtue, will Charlie also survive the deadly attack of the bigotry?

You’re not Charlie. Can’t get that low

Only days after a phenomenal security blunder, it is unbelievable that dozens of world leaders gathered on the streets of Paris, ‘The Capital of the World’ as called on the occasion by president Hollande.

The Charlie Hebdo incident is indeed a great humiliation for Europe. Not for kneeling down with a gun to its head, but for doing it for the sake of stupid drawings and sacrificed journalists whose message it seemingly continues to ignore.

Late Charb clearly explained his motivation for targeting religion: „We must continue until Islam will become as commonplace as Catholicism.” Done in the name of equality of all beliefs, it looks straight like proselytizing for atheism, the no-god religion.

However, banality is not opposed to the sacred. There is a side to it which sounds: „We must continue until Islam will become as sacred as Catholicism.”

The practice of blasphemy is a personal choice and a luxury reserved to buffoons. Not at all a noble Enlightenment task because it is an infringement of Article 18 of the Universal Declaration of Human Rights. Just for having the freedom to change religion, no one should be expected to do so under the constraint of pervasive humiliating irony.

Compulsory marching under an unwanted flag sparks unanimous public outrage. What about Goethe’s hopelessly enslaved who falsely believe they’re free? Marching for free speech may very well be a sign of having nothing to say.

Who’s holding the gun against Europe’s head? Europe alone is holding it.

The demagogic ethical code: death of laughter

Can’t the departed cartoonists be criticized without any reference to ISIS?

Such as the rape victim can’t be blamed for the way she dressed, so the murdered journalist can’t be held responsible for the published content.

Decoding a caricature can’t excuse a criminal or blame a victim, but may influence future similar actions. If a certain dressing code can spell trouble in a certain place, the public should definitely know: forget the miniskirt walking on Kemp Town beach after midnight.

The Charlie Hebdo journalists are very aware of the negative emotional response of millions to the delightful contemplation of others. The more controversial they are, the more they sell. The competitive nature of the industry forces journalists to embrace and nurture controversy, in apparent disagreement with their mission.

Capturing someone’s benevolence entails checking his facebook in order to see whether he is Charlie or not. Unfortunately, this often means cursing the Jews, Arabs, Gypsies, Americans and so on.

The idea that criminals are still among us and they could be found by testing our reaction to caricatures is utterly ridiculous. The more so that the drawings’ journalistic purpose seems entirely absent as satire normally targets notorious characters, heads of state, ministers and kings and not churchgoing ragamuffins.

The sacrifice of the Charlie Hebdo team powerfully highlights the issue of freedom of expression. But it must necessarily be granted to their opponents alike. It is imperative to be able to criticize a cartoon without being labeled as terrorist threat.

Support for freedom of speech, horror version

Officials and dignitaries seem to live in a separate world. Isolated in the middle of a Paris boulevard, some forty world leaders with their staff staged a photo claiming they actually led the protests.

Their real stance on the freedom of the press is demonstrated by their little or no attitude regarding Wikileaks, Julian Assange, Chelsea Manning and Edward Snowden.

If Islamic radicalism really deserves an answer, so does western radicalism.

Terrorists’ contempt to life is not restricted to Christians and Hebrews. Among the victims of the attack and the rescuers were many Muslims. All Arab states unanimously condemned the attack. However, Europe’s response reiterated its split with the Islam.

Unfortunately, the gathered leaders failed to issue a proportional reaction to the unfolding genocide in Nigeria counting thousands of dead same days. Their meeting did not result in dissociation of any violence and any extremism.

Against appearances, the enlightened West will not limit to the use of words and drawings to impose its ideas from now on.

Beyond their graves, journalists from Charlie Hebdo show how high among European values ranks the hypocrisy.

Likely becoming a terrorist? We can help

People came by the millions to the Paris protest. What lacks the largest protest of all time to be an invitation to radicalization?

Death from terrorism appears very low in overall statistics. However, there are no widespread protests against motoring, starvation or diabetes. Fear of death does not bring people out in the street.

Did they take to the streets to support a magazine they never bought? This cannot be. Indeed, the majority were not acquainted with these satirical drawings.

Did they came for freedom of expression? Why now? There are far greater threats to it than Islam. Freedom of expression must be defended more often, and not just after the murder of a person who breaches it.

Modernization and globalization are nothing more than a process of europeanization of the planet. This implies, in reverse, Europe’s globalization in terms of population. The alarm signal about the Islamization of France is sent to Le Pen in the absence of a better solution.

World states can no longer afford to delay the immigration reform. „Do not come to my home to tell me how to behave”?… Criminals are like us, smiling to the camera like us, dressed like us. They resort to crime after failing to succeed being like us. The most reasonable protest to the assumed superiority would be removing the barriers of integration. These barriers are against Europe and the greatest of its ideas.

Article 13 of the Universal Declaration of Human Rights should render the term „illegal migration” disappear. Rallying people against Islam and not against the inept rule incapable to solve immigration, economy, security, etc is the greatest blow to the newspaper, which self-proclaimed itself anti-system and anti-discrimination. And a blow to the global community.

You are Charlie Hebdo? I am Muhammad

Invectives addressed to those who refuse the ‘Je suis Charlie’ t-shirt show the emergence of new taboos in our society. Heads of states are gathering at the memorial. Sick criminals are painted in the colors of terrorism, the new religion of inhumanity. But is the public enemy really against free speech? Do the terrorists increasingly control our daily journalistic discourse?

Who are the terrorists, after all? It’s utterly ridiculous to claim that the real killer is the Islam. Nobody condemned love after investigating a crime of passion. If truly overwhelmed by anger, murderers should have communicated more about it; newspapers reportedly contacted them by telephone and internet while being hunted. Still have not heard any details, but surely will flow in the coming days making sure that the circus is not cooled down and we won’t dwell on the real problems our life has.

The bodies of perpetrators finally killed by the French police are just as linked to Charlie Hebdo as Osama bin Laden’s, who cunningly used to change his face conformation every television appearance that CIA presented to the terrified public.

Another facet of the idea of religious terror is our duty to teach them the Mohammedans the lesson of free speech to allow them dissociate from the crimes inherent to their inferior religion. Even before Charlie Hebdo there were large demonstrations against Islam in Western Europe as a spectacular growth of xenophobia emerged in the polls. The latest issue of the attacked magazine was, presciently or not, about the danger of Islam.

I do not remember having seen anything in the media about dissociation of white Christians from any of the many crimes occurring every day made by their ethnic and religious group. 10 journalists in Paris weigh more than hundreds of thousands of innocents from Gaza, Afghanistan or Iraq.

The perpetrators of the Charlie Hebdo attack were on terrorism watch list for years. Here is another unfortunate parallel with 11 September, when ultra-expensive NORAD defense systems worth trillions did not intervene. It’s completely ridiculous to hear the day after the attack secret service chiefs talking about strengthening security. No one was forced to resign for this monumental failure. The urgent call to societal reform to face new threats spells a call to the reform of institutions that didn’t fulfill their duty.

We are ready for anything but real threats. More dangerous than the alleged Islamisation of society is the increasingly evident ineptitude of our states’ institutions and the trickery to conceal it.

Freedom of expression, of insult and hatred

The newscast turned horror movie once again. The world of Charlie Hebdo is just as lamentable as the killing of its cartoonists.

Popular rallying is a little forced, though. Charlie Hebdo has not quite brought a great service to democracy: it is a guarantee that freedom of speech functions, while seriously breaching it. Many of its drawings aren’t worth of tens of thousands copies in circulation. Freedom is meaningless if fails to make a selection in cultural production. When you have talent, it’s a shame to waste it on pornographic drawings of religious leaders.

Charlie Hebdo can hardly be an example for anyone, much less for journalists, who lost their temper on the subject, and got incapacitated even more than usual; hence, the over-inflation of words and of the ‘Je suis Charlie’ adoption by people who never held a copy and wouldn’t catch or taste the bulk of its jokes.

The elite has ceased to get annoyed by satire, and more than that, bestowed upon the buffoons the martyr status. Eternal glory to our heroes! In their memory, even the Eiffel Tower lights went out a few minutes. If you want immortality, here’s what you have to do…

The criminals behaved like true professionals, entered the building, escaped the pursuers… and left behind an identification card. It is an old Muslim tradition: after the attack of September 11 one of the terrorists’ passport was miraculously found in the rubble.

Every time a crime happens, it’s not the law stating that reasons must be sought and addressed. It is our own instinct of survival that’s doing it. What media now communicates about the crime doesn’t depart in the least of the irresponsibility of their peers who died in Paris.

My instinct of survival urges me not to take this story as a proof of stupidity of religion and Islam. Affront and hatred cannot be the solution. Each of us have a problem with grasping the truth due to its emotionally jammed channels: the perpetrators are simply psychopathic mercenaries.

Câteva zile după o fenomenală eroare de securitate, este de necrezut că zeci de lideri mondiali s-au adunat laolaltă pe străzile Parisului, supranumit cu această ocazie ‘capitala lumii’ de către însuși președintele Hollande al Franței.

Incidentul de la Charlie Hebdo reprezintă o mare umilire adusă Europei. Nu pentru că ar sta îngenuncheată cu arma la tâmplă, ci pentru că o face de dragul unor desene idioate și cu prețul vieții unor desenatori și ale căror mesaje continuă să le ignore.

Despre propria motivație, regretatul Charb a zis: “Trebuie să continuăm până când islamul va deveni la fel de banal precum catolicismul!”. Dacă totul a fost făcut în numele egalității tuturor credințelor în derizoriu, arată de fapt a prozelitism în favoarea ateismului, religia lui non-dumnezeu.

Însă banalitatea nu este deloc opusă sacrului. Există și un revers al remarcii sale care sună în felul următor: “Trebuie să continuăm până când islamul va deveni la fel de sacru precum catolicismul!”.

Practica blasfemiei după bunul plac este o opțiune personală și un lux rezervat bufonilor. Nu poate deveni o mare misiune iluministă pentru că este un abuz al articolului 18 din declarația universală a drepturilor omului. Doar pentru că au libertatea de a-și schimba religia, oamenii nu pot fi obligați să o facă, subt constrângerea ironiei umilitoare.

Oprobriul public unanim este împotriva mărșăluirii forțate subt un steag de care nu te poți despărți. Cum rămâne cu cei care sunt, cum zicea Goethe, sclavi convinși că sunt liberi? Nu cumva manifestă pentru libertatea discursului tocmai cei care nu au nimic de zis?

Cine ține arma lipită de tâmpla Europei? Europa singură stă cu arma la tâmplă.
religion

maho
Pot să critic caricaturiștii dispăruți fără să sprijin statul islamic?

Dacă victima unui viol nu poate fi învinovățită pentru felul în care s-a îmbrăcat, la fel nici jurnalistul ucis nu poate fi făcut responsabil prin conținutul publicat.

Interpretarea caricaturii nu îl poate nici scuza pe criminal, nici acuza victima, însă poate influența acțiuni similare din viitor. Dacă este evident că un anumit cod vestimentar într-un anumit loc te bagă în bucluc, publicul trebuie să afle: nu umbla cu minijup pe faleză după miezul nopții.

Dispăruții erau perfect conștienți de reacția emoțională produsă în rândul a milioane de conaționali și o practicau conștient spre deliciul altora care le contemplau afrontul. Aceasta în virtutea principiului: cu cât ești mai controversat, cu atât ești mai bine vândut. Cine seamănă vânt, culege furtună.

Din păcate, natura concurențială a industriei face ca jurnalistul să îmbrățișeze și să cultive controversa, în evident dezacord cu menirea sa. Dacă ai nevoie de bani împrumut, mergi întâi pe facebook-ul celui căruia vrei să-i ceri ca să vezi: este sau nu Charlie? Ca să știi cum să îi captezi bunăvoința. Și, din păcate, asta înseamnă de multe ori să înjuri pe cineva: pe evrei, pe arabi, pe țigani…

Nimeni nu dispută judecata dreaptă asupra criminalului, care este condamnarea cea mai fermă. Ideea că acești criminali există în continuare printre noi și că pot fi testați și demascați prin reacția la niște josnice caricaturi e cea ridicolă. Cu atât mai mult că sensul jurnalistic al desenelor însele e cu totul absent: satirizezi personaje notorii, șefi de stat, miniștri și regi și nu coate-goale care merg la biserică.

Sacrificiul celor de la CH evidențiază într-adevăr problema libertății de expresie, însă ea trebuie neapărat acordată și criticilor lor, deopotrivă. E imperios necesar să poți critica o caricatură fără să treci drept terorist.

leaders

Oficialii și demnitarii trăiesc într-o lume paralelă cu cea a poporului. Unitatea celor patruzeci de lideri cu mulțimea pariziană a fost limitată de cordoane de securitate. Ei nu au condus de fapt protestele, ci s-au folosit de ele pentru a face o fotografie în care să pară acest lucru.

Ce cred de fapt liderii mondiali despre libertatea presei reiese din atitudinea față de Wikileaks, Julian Assange, Edward Snowden și Chelsea Manning.

Dacă radicalismul islamic merită într-adevăr un răspuns pe măsură, la fel este cazul radicalismului vestic.

Disprețul teroriștilor asupra vieții nu s-a restrâns la creștini și evrei. Printre victimele atacului și printre eroii salvatori s-au aflat mai mulți musulmani. Toate statele arabe au condamnat unanim atacul. Cu toate acestea, răspunsul Europei și-a reiterat sciziunea față de Islam.

Disprețul liderilor mondiali asupra vieții e demonstrat de tăcerea lor asupra genocidului din Nigeria, care a mai făcut câteva mii de morți în aceste zile. Întâlnirea lor nu a rezultat în desolidarizarea de orice violență și orice extremism.

Împotriva aparențelor, vestul luminat nu vrea să se limiteze la folosirea cuvintelor și desenelor pentru impunerea ideilor sale.

Dincolo de mormânt, jurnaliștii de la Charlie Hebdo arată cât de înaltă între valorile europene este ipocrizia.