1907352_10204788687171035_7316091180067340046_n
Aniversarea lui 1989, obligatorie pentru România de azi, împrumută Crăciunului un gust amar, amplificat de zeul consumerismului.

Poate creștinul să ignore amprenta morții în ziua nașterii lui Hristos? Este ușor de făcut o crimă, știind că responsabilitatea o va purta întregul popor. Însă depinde de fiecare din noi, personal, să recunoască această povară. În numele meu nu s-a întâmplat niciuna din aceste crime. Refuz să recunosc legitimitatea si logica lor.

Moartea cuplului Ceaușescu a fost necesară în primul rând pentru metamorfoza organizatorilor „revoluționari” în forțe democrate; dictatorul era incomod pentru că ar fi dezvăluit continuitatea conducerii; noii lideri au fost selectați din casta nomenclaturii, iar pentru plebe, sutele de morți rămân o avertizare asupra riscurilor mișcărilor de stradă împotriva unui regim expert în manipulare.

Iată că nu toți dușmanii dușmanului meu îmi sunt prieteni, ci profită de animozitățile mele pentru impunerea unor idei păguboase. Cu siguranță, preferințele sunt mai importante decât ura. Crima nu poate rezolva nimic.

Execuția mafiotă a ceaușeștilor în chiar ziua de Crăciun înseamnă un lucru: cei care s-au ocupat cu asta nu dădeau doi bani pe cultura tradițională. Imposibil să nu fi cunoscut semnificația zilei. Până și nomenclaturiștii se botezau și cununau în secret într-un soi de reviriment al ilegalității vechiului creștinism. Autorul pare sa fie insăși Aghiuță, care a ținut să adauge darurilor celor trei magi: ura, disperarea si crima.

Investițiile financiare ale bisericii consfințesc și adâncesc azi starea de deznădejde a maselor și refugiul religios în fața modernizării hidoase; amara victorie asupra comunismului aduce mai multă nedumerire asupra naturii statului, care pare să-și fi amplificat dupa 1989 zelul satanist.

Gigantica noua catedrală a BOR se clădește la Casa Poporului pe osemintele martirice ale soților Ceaușescu. Asta dacă nu cumva Iohannis face din Cotroceni Catedrala Mântuirii Neamțului.

vuia

Nu sesizezi raza de lumină care trece pe lângă tine, ci doar pe aceea care intră în ochii tăi și numai ai tăi pentru a nu mai pleca niciodată; poate pleca doar prin lumea sunetelor sau prin scriere.

Lumina iese din om numai prin unirea viziunilor; iată cum omul are însă libertatea să refuze orice lucru, fie el cât de bun; momentul întâlnirii nu are totdeauna darul de a aduce înțelegerea, care este sensul oricărui act de comunicare, ci câteodată chiar opusul ei; neînțelegerea războiului și a idolatrizării conflictului.

Prin tridimensionalitate (prin orice dimensionalitate în feluri distincte), informația este simultan interpretată în sensuri contrare de către grupuri diferite; suntem asociați nu doar prin afinități, ci de cele mai multe ori cultivăm diferențele pe care le avem față de alte grupuri în centralizarea vitezei și a semeției; ne întâlnim cu scopul de a impune un punct de vedere și de a sublinia ireconciliabilul? sau cu scopul de a ne potrivi viteza unul cu celălalt? aici nu avem de ales niciodată.

Dialectica aristoteliano-hegeliană este o pură observație a realității extremelor care se opun pentru realizarea echilibrului, însă fără ca vreodată să reușească: înainte și înapoi, sus-jos, stânga-dreapta, înalt-adânc, plinul si golul; Dumnezeu este cea mai importantă ipoteză științifică, regula numărul unu a rațiunii umane, conștiința atotcuprinzătoare și atotcreatoare. Dumnezeu nu este în particolă, ci mai cu seamă în jurul particolei, așa cum dovedește rezonanța morfologică a lui Rupert Sheldrake, epigenetica biologiei moleculare a lui Bruce Lipton și fizica cuantică a lui Einstein, care nu pot despărți nici fotonul, nici electronul de statistică, probabilități, frecvențe, numere și unde. Dumnezeu este echilibrul.

Dreptul de a nu cădea de acord nu poate fi nici formulat, nici apărat, însă are valoare de adevăr măsurabilă, adică incompletă. Fizica și matematica se găsesc tot timpul bazate pe ideea de infinit mai mult decât pe ideea de vid. Infinitul nu este cu nimic mai important decât vidul ca eveniment al universului. Pentru că exist eu, nu există nimic. „Eu sunt Domnul Dumnezeul, calea, adevărul și viața.” Egoul este disimularea adevărului și a numelui său. Drepturile omului se referă la libertatea de neasociere fără identificarea cu inamicul, însă mai înainte de toate sunt cel mai înalt sentiment, care este voința de unificare. „Fuserăți la vot? Că ei fură.” Fără reguli, nu putem anticipa pasul următor. În absența regulilor nu există inadecvare. Care sunt regulile nerecunoscute ale grupului meu? Se poate păstra vreun secret, vreodată?

În meritocrația mea personală, sculptorul Ovidiu Vuia este cea mai importantă achiziție a vieții mele de până acum; pentru mine, cuvântul Mulțumesc începe cu el precum începe cu părinții mei. Iată ce zice el: „…poți să te prefaci, dar ești tot același. Însă îți gâdilă orgoliul…”

Din ceremonia japoneză a ceaiului, știința a concluzionat că apa se preschimbă în momentul în care se scurge. Făcuți din 80% și apă și 20% pământ, avem și noi nevoie ca să curgem mai mult decât să ne solidificăm pentru a nu ne pierde legătura cu eterul și gazul. Precum apa, avem nevoie să ne aflăm în toate stările de agregare. Nu ne permitem să ignorăm vreuna din acestea; când ne identificăm cu vreuna din ele întâlnim moartea.

anarc31Calitatea cea mai de seamă a unui partid este că nu faci parte din el și că îl înjuri după voie în numele libertății.

Existența categoriei sociale de „intelectual” presupune că ceilalți nu sunt capabili să gândească.

Sursa cea mai sigură de idei este dialogul; dacă acesta nu are loc, ideile încep să se distorsioneze.

Intelectualul e specializat să creeze frustrare în fața erudiției lui. Omul luminat se face înțeles de către cei mulți și generează putere și creativitate prin transmiterea de informație pertinentă și relevantă. Discuțiile lipsite de idei ajung să fie dominate de sentimente. Dialogul adevărat nu atacă sentimentul propriei valori, ci doar valoarea cuvintelor din imaginația noastră.

Când presupune obligația de a rumega ideile de-a gata, guvernarea cultivă neînțelegerea, confuzia și sclavia. În mod deliberat legile sunt alcătuite stufos și complicat pentru a te împiedica să te raportezi la ele fără serviciul unui avocat. Să te simți mic și prost în fața măreției lor.

O idee nu poate să fie bună dacă are nevoie de impunere prin forță. Valoarea ideii constă în deschiderea ei. Neasumată, ideea nu poate fi aplicată. În loc să facă legea simplă și egală pentru toți, statul vrea să ne arate că putem fi ilegali la tot pasul și să bage frica în noi și în jandarmii care îl apără.

Politica schimbă obișnuințele societății. Cel mai mare terorist este statul, în neparticiparea noastră. Avem nevoie de partidul NOSTRU pentru ca legea să lucreze pentru noi și nu invers.